Acțiune de deratizare pe domeniul public

SOCIETATEA DE SERVICII PUBLICE MUNICIPALE BACĂU Acțiune de deratizare pe domeniul public

În perioada 19-23 aprilie se desfășoară acțiunea de deratizare a platformelor de colectare deșeuri din municipiul Bacău. Lucrările sunt efectuate de SSPM Bacău prin intermediul departamentului D.D.D., având ca scop eliminarea șobolanilor și șoarecilor și prevenirea înmulțirii acestora.

Se utilizează metoda chimică de deratizare, prin intermediul stațiilor de intoxicare, raza de acțiune fiind mai mare. Acest proces de eliminare a dăunătorilor este cel mai eficient , afectând toti dăunătorii dintr-un anumit spațiu.

Produsele utilizate în cadrul tratamentelor de deratizare sunt avizate de Ministerul Sanatatii și prezintă un grad redus de toxicitate. Substanța este introdusă în stațiile de intoxicare, eliminându-se astfel riscul de a intra în contact cu produsul raticid. În total vor fi amplasate astfel de stații în 140 de locații din municipiul Bacău.

Serviciile de deratizare constau în aplicarea de măsuri combative sigure și eficiente, urmărind în acelasi timp și protejarea mediului înconjurător. Produsul utilizat în cadrul lucrărilor de deratizare prezintă rezistență crescută la umiditate, iar stațiile de intoxicare sunt amplasate în conformitate cu precizările producătorilor, în zona platformelor de colectare deșeuri.

Lista locațiilor unde vor fi amplasate stațiile de intoxicare AICI